• HORNBACH - MINCIUNA DE PE RAFTURI

    O investigație de-clic.ro
    Un articol de: Radu Cernuta
    Au contribuit: Alex Găvan, Raluca Veștemeanu

  • INVESTIGAȚIA

    La 4 luni de la comunicatul de presă al Hornbach [3], toate magazinele lor din România sunt încă pline cu produse de lemn de la Schweighofer. Din ce în ce mai mulți membri ai comunității de-clic ne-au semnalat acest lucru și ne-au trimis poze pe email, așa că am hotărât să investigăm acuzațiile. Am verificat fiecare din cele șase magazine Hornbach din țară.

    Ne-am dat drept clienți care au nevoie de mult lemn, din toate sortimentele. Am pus la punct mai multe scenarii despre lambrisarea unor mansarde sau construcția de grajduri și birouri pentru un manej. Acestea ne permiteau să ne interesăm de toate produsele Schweighofer din oferta magazinului, atât sortimentele din categoria lemnului de construcție cât și a lemn rindeluit, la care spuneau că renunță. Am spus că nu avem unde să-l depozităm și că vrem să-l cumpărăm progresiv, de-a lungul unei perioade de timp.

    Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Angajații Hornbach ne-au asigurat că se aprovizionează constant de la Schweighofer, inclusiv cu grinzi sau cherestea, produse care se încadrează la lemnul de construcție sau lemnul rindeluit - lemn cu care Hornbach a declarat că nu se mai aprovizionează.

    NOTĂ: Angajații Hornbach cu care am vorbit în cadrul acestei investigații și-au făcut meseria cum au putut mai bine. Nu vrem ca aceștia să aibă de suferit doar pentruau fost puși într-o situație imposibilă de către deciziile conducerii companiei.

  • DEPOZITAT LA 26.04

    Am colaborat în investigația noastră cu Alex Găvan, performer de top al României în alpinismul de altitudine și adânc implicat în numeroase cauze de mediu. Într-unul din magazinele Hornbach din București, Alex a găsit pachete întregi de lemn de construcții ambalate cu sigla Holzindustrie Schweighofer și eticheta “depozitat la 26 aprilie”.

    - Astea sunt rămase din stoc? A întrebat Alex.

    - Nu, astea sunt aduse anul ăsta, a răspuns angajatul Hornbach.

    - Nu, dar vă întrebam… dacă vreau să iau o cantitate mai mare... cât de des aduceți?

    - În funcție de vânzare. Dacă am vânzare pe ele le aduc și zilnic, și săptămânal, dacă e nevoie.

  • Să te cheme Hornbach

    Alex Găvan ne-a povestit de ce a ales să se implice în această investigație:

    Să te cheme Schweighofer și să te mândrești cu faptul ca îți ai „originile într-o afacere de familie austriacă, cu peste 400 de ani de experiență în industria de prelucrare a lemnului”. Să te cheme Schweighofer și, în urma unei anchete sub acoperire [4] realizată pe parcursul a doi ani de către Environmental Investigation Agency, să fii expus și să rezulte ca „în ultimii 10 ani compania a reprezentat cel mai important factor declanșator din Romania pentru exploatarea ilegală a lemnului.” Să te cheme Schweighofer și, în cadrul aceleiași anchete, unul dintre managerii tăi de top să fie filmat cu camera ascunsă [5] cum încurajeză și promite recompense pentru lemnul tăiat în mod ilegal. Să te cheme Schewighofer, să îți pierzi certificarea Forest Stewardship Council (FSC) pentru că nu respecți standardele de sustenabilitate și, în același timp, FSC să se disocieze public de tine [6]. Adică, grozavia pe care o comiți iese la iveală. Ți se strânge lațul.

    Apoi, să te cheme Hornbach și să fii „singura companie din domeniul construcțiilor și grădinăritului care se poate mândri cu o istorie de 5 generații”. Să te cheme Hornbach și să spui că “silvicultura responsabilă face parte, de mulţi ani, din principiile de bază ale companiei” și că, în același timp, „ținem ca furnizorii şi partenerii noştri de afaceri să respecte principiile unei silviculturi responsabile“ [3]. Jos pălăria. Să te cheme Hornbach și să afirmi că „compania se asigură că toate materialele lemnoase şi produsele din lemn provin din silvicultură sustenabilă” [3]. Tradiție, mândrie, principii, responsabilitate, sustenablitate. Așa da, nemți, frate.

    Să te cheme Hornbach și să declari public în decembrie 2016 că, „începând cu luna ianuarie, Hornbach încetează colaborarea cu Holzindustrie Schweighofer în ceea ce privește comercializarea lemnului de construcții și a celui rindeluit.” Impresionant, demn de urmat, punctezi puternic și la capitolul imagine, dar și faptul că nu te joci cu cuvinte mari. Să te cheme Hornbach, să vină apoi luna mai 2017, să faci în continuare afaceri cu Schweighofer, să ai pe rafturi și să vinzi în continuare produsele la care ai spus că renunți.

    Să te cheme Hornbach și să fii înregistrat cu camera ascunsă cum spui că primești marfă frecvent de la Schweighofer, ultima dată fiind săptămâna trecută, urmatoarea dată fiind săptămâna viitoare. Să te cheme Hornbach și, cumpărând în continuare de la Schweighofer, implicit să devii complice la jaful care se petrece chiar acum în pădurile României. Să te cheme Hornbach și, prin minciună și dezinformare și sfidare, să îți faci complici și proprii clienți la crima la care tu contribui cu bună știință, crimă nu doar împotriva naturii ci crimă împotriva sănătății oamenilor acestei țări. Asta înseamnă să fii mafiot [7].

  • IMPLICĂ-TE ȘI TU

    Hornbach se arată public drept o companie sustenabilă și prietenoasă cu mediul. În realitate, goana lor după profit nu cunoaște limite. În investigația noastră am descoperit că Hornbach nu și-a respectat nici măcar jumătățile de măsură anunțate. Ba chiar a recurs la mijloace imorale pentru a ascunde provenineța lemnului la care se angajase că renunță.

     

    Scrie-le și tu celor de la Hornbach și cere-le să renunțe definitiv la colaborarea cu Schweighofer.

     

    Urmează pași de mai jos:

    1. Compune un nou email către adresele: ronela.gherasim@hornbach.com, info_ro@hornbach.com, simona.rosu@totalpr.ro, florian.preuss@hornbach.com, anna.krall@hornbach.com, confirmari@de-clic.ro
    2. Copiază și trimite modelul de email de mai jos:
       

    În atenția directorului general, domnul Mugurel-Horia Rusu,

     

    Stimate domn,

     

    Compania Hornbach a declarat public în luna decembrie 2016 că va renunța la lemnul de construcție și cel rindeluit de la Schweighofer. Cu toate acestea, o investigație a comunității de-clic arată că acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât, compania Hornbach își minte clienții ascunzând provenineța produselor de lemn.

     

    În toate cele 6 magazine Hornbach de pe teritoriul României a fost găsit lemn de construcție și/sau lemn rindeluit de la Schweighofer. Făcând în continuare afaceri cu această companie, alegeți să fiți de partea unui sistem profund corupt care masacrează suprafața împădurită a țării. Prin urmare, noi, membrii comunității de-clic, vom boicota complet lanțul de magazine Hornbach până când veți renunța definitiv și de urgență la orice relație comercială cu Holzindustrie Schweighofer.

     

    Cu determinare,
    --------------

    3. Nu mai cumpăra niciun produs de la Hornbach până când compania nu va renunța la colaborarea cu Holzindustrie Schweighofer.

    4. Spune-le prietenilor, familiei și tuturor cunoscuților despre grozăvia la care Hornbach se face complice.

  • DREPT LA REPLICĂ

    De-clic a publicat în data de 11 mai 2017 această investigație ce demonstrează că lanțul de magazine Hornbach și-a mințit clienții privind încetarea relațiilor comerciale cu grupul Schweighofer.
     

    Publicăm dreptul la replică al Hornbach România, care ne-a fost transmis la o săptămână după ce acesta le-a fost solicitat. Se impun însă următoarele precizări:

    Hornbach România admite că a continuat și continuă să comercializeze lemn achiziționat de la Holzindustrie Schweighofer (HS). E prima recunoaștere oficială, în spațiul public.
    În comunicatul care anunța renunțarea la lemnul de construcții și cel rindeluit provenit de la Schweighofer aceste clarificări au fost uitate. Această minciună prin omisiune a indus clienților impresia că relația comercială dintre Hornbach și Schweighofer se va încheia în ianuarie 2017.
    Indiferent de clasificarea produselor de către Hornbach, tot lemnul procesat de Schweighofer a pierdut certificarea de sustenabilitate de la Forest Stewardship Council (FSC) datorită faptului că provine din surse care pot fi ilegale. De altfel, FSC spunea explicit că retrage certificarea deoarece compania austriacă nu se conformează standardelor de management sustenabil al pădurilor.

    Hornbach invocă o citire eronată a etichetării produselor din magazine prin investigația de-clic. Publicăm două fotografii ale aceluiași raft, din două unghiuri diferite. După cum se observă, același tip de produse se regăsește și în partea de sus și cea de jos a etichetei, atât despachetat cât și împachetat sub husa cu sigla HS. Eticheta indică cherestea uscată, adică lemn de construcție, potrivit clasificării Hornbach, unul din produsele Schweighofer la care s-a angajat să renunțe.

    Reluăm mențiunea potrivit căreia companiei Hornbach i s-a cerut un punct de vedere înaintea publicării investigației Hornbach – minciuna de pe rafturi. Înregistrarea acestei solicitări poate fi ascultată aici. Hornbach a revenit cu acest drept la replică doar acum, la o săptămână după ce a fost publicată investigația.
     

    Comunitatea de-clic nu se va lăsa initimidată de Hornbach România și va continua să ceară acestei companii și tuturor celor ce vând lemn din surse ilegale, să înceteze practicile comerciale care ne lasă fără păduri. Demascarea aplicării jumătăților de măsură și a parcticilor de business înșelătoare va sta întotdeauna la baza investigațiilor de-clic.

    “Hornbach continuă să își mintă clienții și societatea românească, inclusiv în dreptul la replică. Ne-am fi așteptat ca Hornbach să recunoască că e grav și, în al doisprezecelea ceas, să ia măsurile corecte și să țină fruntea sus (așa cum le recomandă clienților în reclame)“, a declarat Raluca Veștemeanu, campaigner de-clic.

    De-clic continuă investigația și în cazul celorlalte lanțuri de magazine care au anunțat că au încetat colaborarea cu Schweighofer: Leroy Merlin și Brico Depot. Dacă aveți orice fel de informații în acest sens, vă rugăm să ni le trimiteți pe contact@de-clic.ro​